Eşti pe cont propriu

Nu ştiu câţi dintre noi conştientizează faptul că,  au trecut de mult perioadele apucate de părinţi, când . dacă învăţai, aveai o slujbă din care , dacă nu făceai valuri ci făceai ce făcea toată lumea , ieşeai la pensie frumuşel din acelaşi loc de muncă unde valoarea îţi era recunoscută pe măsură ce înaintai în vârstă, etc. Cunosc încă câteva persoane care încearcă aceeiaşi formulă dar  eu ştiu că dacă nu eşti dispus să te schimbi, vei avea parte de transformare oricum , chiar şi atunci când nu realizezi asta.

Acum eşti deja depăşit la 30 de ani, pentru că lucrurile se mişcă mult mai repede, tinerii sunt mult mai receptivi, iar sezonul slujbelor sigure e în cădere liberă. Cu toate astea, mulţi încă încearcă aceeiaşi formulă necâştigătoare,  ori pentru că nu ştiu alta, ori sunt prea îndărătnici să înveţe.

Cu toate astea sunt oameni care au sesizat schimbarea şi care au început afaceri la scară mică de foarte timpuriu, nu mai ştiu nici ei de câte ori au dat-o în bară, apoi au prins la un moment dat  să nu mai calce în străchini şi au realizat că nu au nevoie de un job ci chiar ei oferă asta. Dar cît de flexibil trebuie să fie un om ca să îşi dea seama că poate supravieţui pe cont propriu. Copiii ştiu asta. Ce îi poate împiedica pe adulţi să arunce ciobul colorat de sticlă prin care se vede lumea şi să înveţe simplitatea? Cu paşi de copil…

Anunțuri

Despre adrianagianinna

Oameni care mă inspiră: Donald Trump, Robert Kiyosaki, Oprah Winfrey Cum sunt eu: corectă, pragmatică Interese: Lyoness, Educaţie financiară, Revista Tango, Succes dublu - Adrian Soare Bloguri preferate: Dana/Gibraltar, Flavius Ţerbea, Amalia Niţă, Flavia Stoian, Marilena Guduleasa, Lotusul
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s